|
Formatia de volei feminin junioare I a Colegiului National „Mircea cel Batrân” (CNMB) din Râmnicu Vâlcea, antrenata de reputatii profesori Nicoleta si Marius Margarit, a sustinut duminica, 21 septembrie 2008, un joc amical. Adversarul s-a numit Liceul cu Program Sportiv (LPS) Clubul Sportiv Scolar (CSS) Slatina. Jocul s-a disputat cu incepere de la ora 14.30 in Sala „Capela” din cadrul colegiului vâlcean. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost net in favoarea vâlcencelor care s-au impus cu un sec 3-0. „Pentru acest joc merita evidentiata intreaga echipa.”, a spus, pentru Sport Expres, profesorul Marius Margarit, directorul adjunct al colegiului vâlcean. Interesant de mentionat este faptul ca in cursul zilei de duminica, 28 septembrie 2008, in cadrul primei etape din esalonul de junioare I, vâlcencele vor intâlni, pe teren propriu, in Sala „Capela”, de la ora 11, acelasi adversar mai sus mentionat. Tot la finalul acestei saptamâni vor incepe campionatul si juniorii profesorului Cristian Iancu. Tot pe teren propriu, in aceeasi sala Capela, in seria D, baietii vor infrunta pe LPS Brasov. Astfel ca iubitorii sportului cu mingea la fileu vor avea o zi plina de volei de calitate. De aceea, sunt asteptati in numar cât mai mare pentru a-si sustine favoritii, pentru ca acestia sa debuteze cu o victorie cât mai concludenta. Dan Alexa Sursa: Sport Expres
|