|
In februarie 1964, cunoscuta rivalitate sportivă între cele două licee ale Râmnicului - "Mircea cel Bătrân" şi "Al. Lahovari", astăzi colegii naţionale, a cunoscut un moment de tensiune care rivaliza cu gerul ce se instalase. Se juca finala la volei dintre echipele celor două licee, iar câştigătoarea avea să reprezinte regiunea Argeş la finala pe ţară a campionatelor şcolare. Meciul a polarizat aproape toată suflarea liceana din cele două şcoli şi cei care au reuşit să intre în sală se considerau extrem de fericiţi. Marea confruntare s-a disputat în sala de sport de la Lahovari, pe atunci cea mai încăpătoare şi modernă sală din oraş. Spectatorii, profesori şi elevi, stăteau înghesuiţi pe marginea terenului şi mulţi dintre colegi erau cocoţaţi pe spaliere pentru a-şi spori vizibilitatea. A fost o luptă acerbă arbitrată de profesorii Bulat Anatohie şi Nicula Marin, în care echipa de la clasele de educaţie fizică a Liceului „Mircea cel Bătrân”, antrenată de nimeni altul decât profesorul Laurenţiu Stilea, se considera o mare favorită… Nu a fost chiar aşa. Primele două seturi au fost împărţite de cele două echipe şi de la 1 - 1 tensiunea a sporit şi mai mult. S-a ajuns ca în setul al treilea, la o decizie controversată, care defavoriza echipa de la Lahovari, directorul acestuia, profesorul Ion Ceauşescu, a intervenit şi a întrerupt jocul, fiind extrem de supărat. „Pe noi, jucătorii de la Lahovari, ne-a trimis acasă, iar în sala de sport au rămas adversarii şi spectatorii, care aveau păreri împărţite. Nimeni nu ştia ce se va întâmpla în continuare. Directorul Ion Ceauşescu a plecat şi el acasă, fiind convins că şi echipa liceului pe care îl conducea făcuse deja acelaşi lucru” îşi aminteşte unul dintre eroii acestui episod. Urmează apoi o decizie aproape incredibilă… „Antrenorul nostru, cunoscutul profesor Radu Vişan, a plecat din sală şi ne-a găsit pe toţi jucătorii stând de vorbă pe stradă, în faţa cinematografului care funcţiona în clădirea liceului. Ne-a determinat să revenim în sală şi să reluăm meciul. Astfel că, după mai bine de o jumătate de oră, ne-am echipat din nou şi am intrat în sală. Toată această întâmplare ne-a debusolat şi în final am pierdut calificarea cu 3 -1 la seturi. Deşi supăraţi, eu şi cu colegii mei am reuşit să ne amuzăm până la urmă de tot ceea ce s-a întâmplat la această finală” conchide voleibalistul.
|